Premierul Dacian Cioloş a lansat o platformă de propuneri ce constituie schiţa unui viitor program de guvernare. Este datoria noastră să reflectăm asupra tuturor propunerilor de acest tip şi să le tratăm cu seriozitatea cuvenită. Analiza critică nu vizează competenţa şi integritatea personală, ci exclusiv textul programatic şi poziţiile politice alese de premierul în funcţie.
Considerăm că pentru un program construit în jurul centenarului național 2018, un moment care invită la analize şi proiecţii istorice solide, ceea ce ni se propune este, cel puţin, incomplet. Acesta ignoră realităţi şi date relevante, oferă soluţii parţiale, are erori de analiză şi repetă locurile comune ale politicii recente. Din păcate accesul la toată expertiza şi informațiile administraţiei centrale nu s-a reflectat în ideile şi formulele prezentate. Există şi propuneri binevenite, din păcate puţin explicate şi argumentate (de exemplu combaterea tăierii pădurilor, programele de ICT şi e-government, Comisia de tăiat hârtii).
România centenară 2018 are însă unele probleme pe care le avea şi România din 1918. După aproape un secol, ne confruntăm cu deficiențe care s-au dovedit structurale şi pe care nici măcar astăzi nu le acceptăm ca fiind o prioritate. Sărăcia, inegalităţile, disparităţile dintre regiuni, accesul la educaţie şi sănătate, starea lumii rurale sunt probleme persistente pe care guvernările de tranziţie nu au reuşit să le rezolve. România centenară trebuie sa fie o Românie integrată, solidară, educată, conştientă de problemele ei structurale şi capabilă să le rezolve. În acelaşi timp, România centenară trebuie să fie receptivă și reactivă la provocarile globale date de schimbările climatice, avansul tehnologic şi dinamica demografică. Acestea sunt absente din programul premierului Cioloș, cum absente au fost din agenda politică a ultimilor 26 de ani.
Programul începe cu lupta anti-corupţie (#1), dar viziunea asupra acesteia este problematică. Afirmaţia obsesiv repetată „Corupția înseamnă sărăcie, corupția ne condamnă la subdezvoltare” este, în cel mai bun caz, o exagerare. Subdezvoltarea este, în primul rând, rezultatul unor măsuri macro-economice, al menţinerii economiilor extractive, al eşecului de a construi un stat social, al capacităţii limitate a statului de a reglementa economia. Corupţia este doar un factor facilitant al subdezvoltării şi un fenomen care contribuie la menţinerea sărăciei, dar nu o produce direct. Din păcate anti-corupţia este folosită ca panaceu pentru toate problemele reale care ar trebui rezolvate prin alte politici şi instrumente specifice. Referința la aparatul administrativ (#3) este binevenită. România are, într-adevăr, nevoie de un corp administrativ competent şi integru, care respectă cetăţenii. Ceea ce nu se spune este că acest corp administrativ are, pe lângă respectul faţă de cetăţeni, şi o altă misiune, importantă şi clară: dezvoltarea socială. Administraţia publică trebuie întărită şi protejată de intervenţiile politicului, dar în egală măsură este nevoie să îşi asume un rol mai amplu şi necesar. Acest rol este, din păcate, omis de programul lui Cioloș.
Crearea de locuri de muncă( #4) reprezintă, fără îndoială, un scop principal al acţiunii guvernamentale. Dar se evită precizarea care dă sensul unei asemenea propuneri. Suntem de acord că aceste locuri de muncă trebuie sa fie răspândite la nivel regional, nu numai în capitală, dar dacă se vor crea doar locuri de muncă prost plătite, nu vom avansa. Din păcate, în România, majoritatea oamenilor care muncesc rămân săraci, unul din cinci lucrători cu normă întreagă fiind în această situaţie. Nivelul salariilor este foarte scăzut şi, din această cauză, multe persoane preferă muncile sezoniere sau migrarea definitivă în ţările mai bogate ale Uniunii Europene. Prin declaraţii generice nu vom reuşi să oprim migraţia, mai ales a tinerilor. Trebuie remarcată şi eroarea din textul premierului prin care se leagă creşterile de salarii şi pensii de numărul oamenilor care muncesc. Cel puţin în ceea ce priveşte nivelul salariilor, acesta este determinat de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii, salariul minim stabilit de guvern şi capacitatea acestuia de a combate munca la negru.
De asemenea, programul pune în centrul creşterii economice (#6) investitorul/deţinătorul de capital, deopotrivă român sau străin. Se evită asumarea unei viziuni despre rolul guvernării şi al statului, despre responsabilităţile lui de reglementare, taxare, management sau ajutor acordat companiilor. Creşterea economică are nevoie de un cadru politic şi instituţional puternic şi solid. Din păcate, aceeaşi viziune nu spune nimic despre angajaţi şi formele lor de reprezentare. De asemenea, evită alternativele economice, precum cea a economiei sociale, solidare şi “verde”. Mai grav, programul nu detaliază ce tip de creştere economică vizează. Considerăm ca este vital ca această creştere să fie sustenabilă şi incluzivă.
Propunerile privind sărăcia (#5) sunt foarte îngrijorătoare. Incluziune socială bazată pe „activarea economică a celor în nevoie” dezvăluie aceeași condescendență în a trata persoanele vulnerabile prin prisma utilităţii lor pe piaţa forţei de muncă, precum şi premisa greşită că drepturile cetățenești decurg din capacitatea naturală a fiecaruia de fi înainte de toate, un deţinător al unui capital productiv, forţa de muncă. Persoanele sărace şi vulnerabile trebuie să muncească (eventual ”pe doi lei”, cum afirma ministrul finanţelor din guvernul Cioloş). Nu se discută despre sărăcia extremă, despre locuirea precară şi serviciile publice, despre valorizarea inadecvată a muncii chiar prin decizii ale guvernului, nu se spune nimic despre rasismul care ţine o mare parte din cetăţeni în afara circuitului economic şi social. Viziunea despre „economia competitivă” (#6) este un colaj de locuri comune repetate sistematic toate partidele care s-au aflat la guvernare: de la construcţia unei autostrăzi peste Carpaţi până la debirocratizare sau reforma achiziţiilor publice. Iarăşi, ce nu se spune este foarte relevant. România are deja un model de „competitivitate„. Ajutăm investitorii ţinând salariile foarte jos, distrugând reprezentarea angajaţilor, permiţându-le activităţi economice periculoase pentru mediu şi sănătatea umană, închizând ochii la transferurile financiare chestionabile peste hotare. Şi exact acest model expirat de “competitivitate” pe care programul lui Cioloș pare sa îl susțină, creează premisele pentru subdezvoltare şi persistenţa sărăciei într-o măsură mai mare decât corupţia.
În paragraful privind România educată (#7) se propune ca „școala să înțeleagă realitățile pieței, să lucreze direct cu întreprinderile și să fie direct cuplată la economie”. Transformarea şcolilor şi universităţilor în anexe de instruire ale companiilor private este inacceptabilă. Deşi există nevoia unei coordonări generale, trebuie să reamintim că scopul şcolii este în primul rând de a pregăti cetăţeni şi membri responsabili ai comunităţii, nu simpli deţinători ai unui capital de muncă. Saltul de la cunoaștere la producție eficientă e prea abrupt și tocmai esențialul este omis: finanțarea consistentă a educației.
Proiecţia unei Românii sănatoase (#8) este, de asemenea, binevenită. Este revigorantă listarea accesului la servicii medicale ca fiind una dintre priorităţi. Problema retribuirii medicilor, asistentelor şi personalului administrativ nu este însă inclusă. Așa cum nu sunt incluse măsurile prin care se vor atinge obiectivele dorite, or în lipsa specificării politicilor, această secțiune rămâne o înșiruire de deziderate de bun simț, dar care, în extremis, ar putea fi uzurpate de politici eronate, cum ar fi o nouă încercare de privatizare a sistemului public de sănătate. În ceea ce priveşte construcţia spitalelor se evită o clarificare necesară. Soluţia preferată a guvernului Cioloş pare construcţia în regim de parteneriat public-privat, o soluţie cu posibile costuri majore şi care în niciun caz nu va putea rezolva nevoia unor unităţi spitaliceşti noi pe tot teritoriul ţării. În această versiune, managementul privat va capitaliza profitul, iar statul va asuma pierderile.
Locul României în UE şi în relaţie cu partenerii strategici (#9) nu putea lipsi, dar poziţia asumată trădează o contradicţie. În ciuda dorinţei de a face parte din nucleul Uniunii Europene unite, poziţionarea ţării noastre în criza refugiaţilor, cea mai mare din istoria recentă europeană, a arătat că premierul Cioloş preferă mai degrabă compania guvernelor din grupul Vişegrad, guverne cu tendinţe autoritare, naţionaliste şi eurosceptice. Referirea la capacitatea limitată de a găzdui refugiaţi precum şi trecerea pe linie moartă a Coaliţiei Naţionale pentru Integrarea Refugiaţilor sunt dovezi în acest sens. Considerăm că facem parte din Europa nu numai când trebuie să absorbim fonduri europene şi să facilităm circulaţia liberă a cetăţenilor români, ci şi atunci când Uniunea trebuie să rezolve în comun provocările cu care se confruntă.
Nu în ultimul rând, programul lui Dacian Cioloş propune o „Românie a tuturor românilor” (#10) care „are nevoie mai mult ca oricând de un spirit de neam puternic, de un țesut social solid, bazat pe valori„. Nu ştim la ce se referă „spiritul de neam puternic”. Dar ştim că o societate reuşeşte să se integreze nu pe baza unor valori neclare, ci pe baza coeziunii şi solidarităţii efective, prin participarea tuturor la viaţa politică, economică, culturală şi socială a acesteia. Iar programul propus nu vizează asta, fiind doar o ajustare a politicilor care menţin împărţirea de facto a României între câştigători şi pierzători ai tranziţiei. Argumentul cultural al legăturii dintre valori și dezvoltare economică poartă discursul lui Dacian Cioloș cu mai mult de un secol în urmă. Sărăcia, lipsa dezvoltării economice sau excluziunea socială nu se pot explica prin lipsa de valori, ci prin constrângerile structurale de natură economică și politică, iar acestea au aprofundat inegalităţile deja existente.
Programul lui Dacian Cioloş este programul câştigătorilor tranziţiei şi nu al tuturor cetăţenilor, nu al celor care se confruntă cu lipsuri materiale, nesiguranţă economică şi excluziunea socială, din ce în ce mai mulţi. Este proiectul unei Românii centenare construite nedrept, una pe care Dacian Cioloş va încerca să o cosmetizeze şi nu să o schimbe.
