Credem că fiecare copil are dreptul la un viitor demn.
Susținem viitorul copiilor care au nevoie de terapii psihologice și al adulților cu tulburări de neurodezvoltare.
Semnați petiția.
”În România, câteva zeci de mii de persoane beneficiază de servicii sociale în cadrul ONG-urilor de specialitate. Conform statisticilor internaționale, aproximativ 14% dintre copiii români suferă de o formă de tulburare de spectru autist și alte câteva zeci de mii suferă de boli psihice și neurologice. Pentru parinti inseamna un ajutor real pentru a face fata cheltuielilor cu terapia. Lipsa investiţiilor în serviciile sociale duce la scăderea calităţii vieţii persoanelor afectate.
Semnaturile vor fi depuse la Parlament, Guvern si la sediul partidelor din România.
Ce s-a schimbat fata de anul trecut?
Firmele cu cifra de afaceri sub 1 milion nu mai pot dona 20 % din impozitul pe profit. Sumele stranse prin formularele 230 au scazut si, in plus, nu exista o regula unitara de colectare a acestor formulare. De asemenea, ONG-urile, ca și toți angajatorii din România, sunt obligate să plătească taxe și impozite la stat la nivelul salariului cu normă întreagă, deși au angajați part time.
In urma aplicarii noului Cod Fiscal, ONG-urile care asigura servicii sociale și terapii specifice pentru copiii și tinerii cu tulburare din spectru autist, alte tulburari de dezvoltare, boli genetice și neurologice se afla intr-o situatie grava si nu mai pot oferi servicii de evaluare gratuita sau terapie gratuita susținute până acum de părinți sau prin măsurile descrise mai sus.
APEL – 7 MĂSURI ESENȚIALE pentru crearea unor condiții suportive pentru dezvoltarea serviciilor sociale oferite categoriilor vulnerabile de către ONG-urile acreditate și pentru asigurarea accesului GRATUIT la terapii de recuperare pentru persoanele cu tulburări de spectru autist și copiii cu tulburări psihice din România.
1. DECONTARE REALĂ A SERVICIILOR PSIHOLOGICE –
2. ONG-urile care prestează servicii sociale să fie exceptate de la obligativitatea de a plăti cote la nivelul salariului minim cu normă întreagă, deși au angajați part time.
3. ONG-urile care prestează servicii sociale să fie scutite de la plata cotelor angajatorului.
4. Să simplifice procedura de depunere a formularelor 230, să permită în continuare să fie depuse și cu borderou de ONG-urile care le colectează.
5. Să permită microîntreprinderilor să direcționeze un procent din impozitul pe venit către ONG-uri, cu deducerea aferentă așa cum direcționau din impozitul pe profit înainte de revoluția fiscală.
6. ONG-urile din social care sunt acreditate și licențiate pentru oferirea de servicii sociale (centre de copii, adulți, vârstnici) să primească automat statut de utilitate publică cu toate drepturile aferente.
7. Consiliile județene să aibă un termen de 1 an de zile pentru subcontractarea serviciilor sociale către ONG-urile licențiate.
Ana Dragu – președinte AAE (Asociatia Autism Europa), Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ Bistrița
Gabriela Plopeanu – președinte FEDRA (Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Autism)
Carmen Gherca ANCAAR Iași
Ramona Florea, părinte