Am avut și vom avea o atitudine critica față de activitatea DNA, dar condamnăm ferm eforturile majorității guvernamentale PSD-ALDE de a slăbi instituțiile și legislația anti-corupție, ultimul episod fiind cererea de revocarea a procurorului-șef al DNA.
În activitatea sa, DNA a eșuat în mod sistematic să ancheteze marile procese generatoare de corupție precum privatizările și reîmproprietăririle, marile contracte publice și proiectele Roșia Montană, Bechtel sau Microsoft. Instituția a fost dependentă de colaborarea cu serviciile secrete și a țintit cu prioritate politicieni aflați în opoziție cu președintele României, oricare ar fi fost acesta.
Cu toate acestea, DNA a reușit să ancheteze un număr mare de politicieni și funcționari, eliminând prezumția de impunitate în fața legii. Încrederea publică în DNA reflectă nu atât performanța ei, cât așteptările foarte mari ale cetățenilor. În context regional, România a avansat mult mai rapid decât țările vecine în domeniul combaterii corupției generalizate.
Reforma DNA este necesară, pentru a asigura legitimitatea publică, independența și eficiența instituției, ca parte a unei democrații solide. Această reformă nu poate fi însă impusă de către partide și politicieni cu interes direct în slăbirea instituției. Ea nu poate începe cu revocarea procurorului-șef, fapt ce îi face pe succesorii acestuia, cât și pe procurorii ce lucrează în DNA, să acționeze sub amenințarea constantă a îndepărtării lor.
Urmărim procedura instituțională a revocării și sperăm că la sfârșitul acesteia, DNA va ieși mai solidă dar și mai responsabilă în fața cetățenilor.