Drepturile femeilor, respectul profund pentru ele, trebuie sărbătorite şi afișate nu doar o dată pe an, ci tot timpul.
Salutăm femeile căci sunt active în societate și în familie, muncesc, merg la școală, își trăiesc viața și oferă sprijin, deși se confruntă cu discriminări și sunt marginalizate.
România este azi țara cu cel mai mare scor al inegalității de gen din Uniunea Europeană, femeile având un statut marginal în comparație cu bărbații în mai multe domenii: muncă, bani, cunoaștere, timp, putere, sănătate. Drepturile obținute de femei și egalitatea de gen trebuie urmărite cu atenție într-un context național și internațional. Documentele internaționale ratificate de România, precum Convenția de la Istanbul, trebuie să fie protejate de atacurile guvernelor autoritare și urgentate demersurile de armonizare a prevederilor Convenției cu legislația națională.
Vrem să îmbunătățim condițiile de viață ale femeilor. Vrem să consolidăm și să dezvoltăm infrastructura socială (creșe și grădinițe), să prevenim și să combatem violența la care sunt supuse, să dezvoltăm politici în sănătate care să combată și să prevină bolile și afecțiunile de care suferă, precum cancerul de col uterin și mamar, să promovăm respectul și parteneriatul în viața de familie, să creștem accesul la educație și pe piața muncii, să încurajăm dezvoltarea profesională și ocuparea posturilor de responsabilitate în politică, administrație și în mediul privat, să educăm în școală tinerii prin ore privind sănătatea, inclusiv cea sexuală.