Le dorim tuturor celor care încep azi școala, elevi și profesori, precum și părinților, un an școlar bun!
Un an școlar bun, indiferent dacă elevii sunt din mediul rural sau urban, dacă aparțin majorității etnice sau oricărei minorități, dacă au dizabilități sau nu. Un an școlar în care părinții să nu mai trebuiască să contribuie financiar pentru ceea ce ar trebui să fie un drept fundamental, asigurat gratuit, cum stipulează Constituția. Un an școlar în care salariile corpului didactic să nu mai fie cele mai mici din Uniunea Europeană, iar grila de salarizare cea mai inechitabilă. Un an școlar care să ducă la o regândire a sistemului de finanțare a învățământului public, luând în serios prevederea legală ca 6% din PIB să revină educației.
Reamintim că:
- Părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare este de 18,1%.– Mai puțin de 40% dintre elevii înscriși în clasa I promovează examenul de Bacalaureat și aproape 20% dintre elevi nu ajung la liceu.
- Circa 60000 de copii cu dizabilități au vârstă școlară, iar dintre aceștia, aproape o treime sunt neșcolarizați deoarece nici școlile speciale, nici cele de masă nu sunt dispuse să-i accepte.
- 40% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional.
- Elevii din mediul rural au parte de o educație mult mai slabă calitativ decât cei din mediul urban, fapt reflectat în special în notele obținute la Evaluarea Națională.
- România este singura ţară din UE care are profesori necalificaţi în sistemul de învățământ, peste 4.700 de persoane.
- Discriminarea copiilor romi este foarte ridicată: 44% dintre copiii între 7 și 11 ani nu merg la școală, cifra ridicându-se la 65% în cazul copiilor romi de 12-16 ani.
Toate aceste cifre indică eșecul structural al reformelor educației. La acestea se adaugă incompetența, managementul defectuos și instabilitatea instituțională care au marcat educația în aproape toate guvernările. Într-o țară în care 40%dintre copii sunt în risc de sărăcie, în timp ce 20% dintre copii trăiesc în condiţii de lipsuri materiale grave, sistemul public de educație ar trebui, cu atât mai mult, să fie o șansă de emancipare. Or, sistemul actual de educație publică nu reușește să-i deservească satisfăcător decât pe cei cu o minimă condiție materială, care trăiesc preponderent în marile orașe. Astfel, sistemul public de educație, în loc să contribuie la reducerea inegalităților, nu face decât să le perpetueze.
Este timpul să regândim fundamental sistemul de învățământ public din România pentru a asigura o educație publică de calitate, gratuită, universală și incluzivă.
