Cerem coaliției de guvernare să suspende imediat votarea proiectului de lege referitor la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră și să inițieze un dialog responsabil, transparent și în interesul cetățenilor cu privire la viitorul acestor resurse, care se ridică la 11% din PIB-ul nostru anual.
În timp ce ține atenția populației ocupată cu un referendum inutil, coaliția de guvernare, în frunte cu PSD, pregătește un cadou fiscal generos pentru companiile petroliere. Săptămâna trecută, Senatul a adoptat o serie de amendamente la legea off-shore, prin care este practic eliminat impozitul suplimentar pe extracția de gaz natural din Marea Neagră. Conform acestor amendamente, pe durata acordurilor petroliere vor fi înghețate taxele și redevențele plătite către stat și vor fi triplate deducerile pe investiții ale companiilor. Rezultatul acestor modificări este o pierdere situată între patru și zece miliarde de dolari în următorii 20 de ani. Miza exploatării gazelor naturale din Marea Neagră este enormă, deoarece rezervele pe care le deține România sunt pe locul doi în Europa, după Olanda. Prin urmare, maniera în care guvernul României negociază condițiile și implicațiile exploatării sunt decisive pentru societatea noastră.
Legea off-shore urmează să fie adoptată miercuri, 3 octombrie, în plenul Camerei Deputaților, for decizional pentru acest proiect de lege.
Lipsa de transparență și graba cu care este dezbătut și votat acest proiect de lege este un semnal de dispreț total față de regulile procesului decizional democratic și de ignorare a interesului național. Statul român suferă de subfinanțări cronice ale sănătății și protecției sociale, ale educației şi cercetării, ale dezvoltării infrastructurii și protejării mediului natural, ceea ce are efecte dramatice asupra calității vieții noastre și a generațiilor viitoare.
O lege care are ca miză un venit de miliarde de dolari la bugetul statului român necesită o dezbatere amplă, documentată și pe deplin transparentă. O asemenea lege nu poate fi votată în pripă, în toiul pregătirilor unui referendum care monopolizează dezbaterea publică și creează o perdea de fum în spatele căreia Liviu Dragnea negociază, cu ușile închise, cu reprezentanții companiilor petroliere. Felul în care e votată legea off-shore demonstrează, încă o dată, că actuala coaliție folosește tema referendumului pentru a putea urmări nestingherită interesele unei grupări restrânse, luând miliarde de euro de la infrastructura noastră vitală și transferându-le în conturile multinaționalelor petroliere, afișând astfel cinism și dispreț pentru interesul general.
Cerem ferm coaliției de guvernare să suspende imediat votarea proiectului de lege privitor la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră și să creeze un cadru propice pentru dialog, în care să poată avea loc dezbateri privitoare la avantajele exploatării, condițiile și clauzele negocierii cu companiile implicate, obligațiile contractuale ale statului român, impactul economic pe termen mediu și lung.