Marți, 13 noiembrie, la Firul Ierbii, Demos a organizat prima dezbatere de la București – și a treia la nivel național – din cadrul campaniei „Pentru ce muncim?”, o campanie despre muncă decentă pentru o viață decentă.
Au participat, din partea sindicatelor, Florentin Iancu, lider de sindicat IT și președinte al organizației de tineret CNS Cartel Alfa, și Marin Florian, președinte al Federației Sindicatelor Libere, cărora li s-au alăturat deputatul independent Adrian Dohotaru și Victoria Stoiciu, coordonatoare de proiecte la Friedrich-Ebert-Stiftung România și expertă în politici de muncă.
România a cunoscut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în ultimii ani, dar bunăstarea nu se reflectă în veniturile celor care generează această creștere – lucrătorii. Din contra, toate datele ne indică că munca precară și salariile mici sunt tot mai răspândite.
Cum arată modelul economic actual în România, Ce înseamnă ”muncă decentă?” Cum putem ieși din acest impas al salarizării mici? Ce pot face sindicatele? Cum putem îmbunătăți cadrul legislativ pentru a da mai multa putere organizațiilor sindicale? Acestea au fost întrebările de la care a pornit discuția.
Victoria Stoiciu a subliniat că modelul de dezvoltare al României din ultimii 30 de ani a fost un model de subdezvoltare. România a avut creștere economică fără dezvoltare socială. În ultimii 30 de ani, toate partidele au promovat măsuri de privatizare și dereglementare la pachet cu o slabă protecție socială. Această combinație de măsuri a creat un stat social anemic și a născut o politică de menținere a salariilor mici, care a fost transformată în principalul avantaj competitiv al României. În loc să investim în educație, cercetare, sănătate și să creăm o resursă umană care să poată fi bine plătită, noi doar am rostogolit acest cerc vicios, din care este greu de ieșit. Cu această istorie în spate se trece foarte greu la altă politică – una de creștere a salariilor. Rezultatul direct, pe care îl simțim cu toții astăzi este că România are creștere economică, dar nu și dezvoltare.
Florian Marin a vorbit despre condițiile de muncă ale lucrătorilor pe care îi reprezintă (din textile, sub-componente auto și construcții nave), punctând faptul că problemele sunt aceleași pentru toți oamenii: ore suplimentare din ce în ce mai multe, condiții de muncă dificile pentru că investițiile merg către tehnologizare, nu către condiții mai bune pentru angajați, salariile nepermis de mici și relațiile tensionate dintre angajat și angajator.
Florian Marin consideră că o parte din responsabilitate este și la sindicate, dincolo de piedicile legislative. România e așa pentru că am avut o mișcare sindicală care putea să facă mai mult. Nu putem cere democrație economică când nu avem democrație în organizațiile sindicale.
Problema cea mai mare însă rămâne la nivelul cadrului legislativ: Legea dialogului social trebuie să creeze un echilibru între pârghiile pe care le au angajații și pârghiile pe care le au angajatorii într-o negociere. Singura pârghie de redistribuire a valorii adăugate este negocierea colectivă, care trebuie consolidată dacă ne dorim să nu mai crească numărul contractelor încheiate pe salariul minim. Până în 2011, exista negociere la nivel de sector și un contract colectiv la nivel național care reglementa condițiile de muncă pentru toți lucrătorii din România. Din 2011, Emil Boc, în ciuda protestelor masive, a modificat Legea dialogului social. Impactul imediat a fost dispariția contractelor la nivel de sector. A dispărut și contractul la nivel național, iar această dereglementare masivă ne-a adus în punctul în care economia României a devenit una de lohn tehnologic – de manufacturare a inovației produsă în vest.
Florentin Iancu a prezentat perspectiva sectorului IT, care a început în 2008, ca mișcare spontană a lucrătorilor. În ultimii ani au reușit să negocieze mai bine pentru că au atras în sindicate destul de mulți oameni astfel încât negocierile să aibă impact mai mare. În ultimii ani s-a împământenit atitudinea că angajații nu ar trebui să-și ceară drepturile și a devenit foarte greu să spargem acestă mentalitate în relația cu partenerii de dialog – angajatorii. Florentin Iancu a adăugat că, deși sectorul IT pare privilegiat, 80% din sector sunt servicii suport, în timp ce foarte puțini fac dezvoltare. România e aleasă de investitori din considerente de costuri, dar așteptările sunt mari, de limbă, de calificare. Job-urile entry level sunt plătite prost (sub 2000 lei NET), iar oamenilor li se transmite, în permanență, că sunt dispensabili.
Astăzi există trei niveluri de negocieri colective: naționale, sectoriale, și la nivel de unitate. În Europa, țările nordice abordează negocierea la nivel național, Europa de vest o abordează printr-un model hibrid între național și sectorial, iar țările din Est abordează negocierea colectivă la nivel de unitate.
Există studii care analizează efectele tipului de negociere, care arată că inegalitățile sunt strâns legate de tipul de negociere – cele care au abordare națională au o distribuire accentuată și inegalități reduse, în timp ce cele care abordează negocierea la nivel de societate au inegalitățile cele mai mari și redistribuire foarte reduse.
Din 2011, în România, negocierile se țin aproape exclusiv la nivel de unitate. Angajatorilor li s-a dat posibilitatea de a nu negocia cu sindicatele care nu au un nivel de reprezentare a muncitorilor de 50% +1 din numărul total de angajați. Este aproape imposibil să ai 50%+1. Atingerea unui asemenea prag presupune sindicalizarea a mii de oameni în companiile mari, la care se adaugă presiuni, lipsa de resurse și abuzuri, dincolo de legislație.
În plus, din 2011, legiuitorul mai dă o pârghie angajatorului prin introducerea ”reprezentanților angajaților”, aleși de angajator, pe care se pot pune mari presiuni, care nu au pregătire sau putere să negocieze. Florentin Iancu a subliniat că 90% din contractele colective de acum au fost semnate cu acești reprezentanți.
De 7 ani de zile angajatorii s-au obișnuit cu aceste privilegii și vor face tot ce le stă în putință să nu se schimbe asta. Trebuie să înțelegem cu toții ce s-a întâmplat din 2011 încoace ca oamenii să poată să ceară schimbări legislative. Suntem într-un punct în care avem o nevoie fantastică de reprezentare corectă, de negociere și de construcție de structuri sindicale și leadership coerent și consistent, care arată viziune și încredere.
Adrian Dohotaru a pledat pentru democrație economică, subliniind nevoia de a vedea spațiul muncii ca o zonă de revendicare a drepturilor. Dohotaru a depus recent o inițiativă legislativă pentru o nouă Lege a dialogului social, agreată de patru dintre confederațiile sindicale. Printre cele mai importante schimbări pe care le-ar aduce această inițiativă se numără scăderea gradul de reprezentativitate la nivel de companie de la 50% la 35%, posibilitatea de a înființa sindicate cu cel puțin 3 membri din aceeași unitate sau cel puțin 10 din unități diferite, precum și includerea lucrători independenți, a zilierilor și a celor care practică diferite forme de muncă atipică în rândul persoanelor care se pot sindicaliza.
Demos mulțumește invitaților pentru dezbatere, prietenilor de la „La firul ierbii” pentru gâzduire și publicului pentru participare. Vă așteptăm la următoarele evenimente din București și din țară.
A venit momentul ca tema muncii și a drepturilor lucrătorilor, salariați sau independenți, inclusiv remunerarea lor corespunzătoare, să devină o prioritate în România. Demos desfășoară în prezent campania „Pentru ce muncim?”, care constă în organizarea unor dezbateri, publicarea de materiale informative, lansarea de petiții și redactarea de propuneri de politici privind relațiile de muncă și drepturilor lucrătorilor.
Daca vrei ca munca și vocea ta să conteze, sprijină campania Demos.