Anul acesta România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire. De aceea, 1 Decembrie 2018 trebuie să fie nu doar un moment festiv, ci și un prilej de reflecție asupra secolului scurs de la citirea Proclamației de la Alba Iulia, documentul fondator al României moderne. Unele dintre idealurile și principiile acestei Proclamații – precum reprezentarea echilibrată a etniilor, egalitatea confesiunilor, votul universal, libertatea presei, a exprimării şi întrunirii, reforma agrară prin împroprietărirea ţăranilor, drepturi acordate muncitorilor – încă aşteaptă, şi astăzi, să fie realizate (Proclamaţia integrală aici).
La 1 Decembrie 1918, România aproape că şi-a dublat suprafața și populația, încorporând regiuni cu tradiții și populații diverse. O nouă Constituție a fost adoptată în 1923, însă tânăra democrație nu a reușit să se maturizeze. Bunăstarea generată de dezvoltare nu a ajuns și la cei mai săraci, care constituiau majoritatea covârșitoare a populației, atât la oraş, cât şi la sate. Contextul intern şi internațional a favorizat apariția unor mișcări de extremă dreapta, care credeau în supremația unei rase, a unui grup etnic sau a unei religii, și care anulau prin aceste credinţe şi prin violenţă principiile fondatoare ale Declaraţiei. Fragilele instituţii democratice interbelice nu au rezistat asaltului autoritar.
1 Decembrie rămâne însă un moment al speranței într-o viață mai bună pentru noi toți, împreună, ca membri ai aceleiaşi comunităţi. De vreme ce existenţa fiecăruia dintre noi se împleteşte în egală măsură cu existenţa comunității noastre naţionale, ar trebui ca în cadrul ei să avem parte, cu toţii, de drepturi egale, indiferent de genul, orientarea sexuală, religia, limba maternă sau etnia noastră. De aceea, cu prilejul zilei naționale nu ar trebui să vorbim despre unitate fără a lua în considerare diversitatea noastră şi nevoia de a ne solidariza cu cei diferiţi şi excluşi.
La 100 de ani de la Marea Unire, e încă straniu să vorbim despre unitate într-o țară fracturată social și economic, într-o societate în care este încă foarte greu să călătoreşti între regiunile istorice și care este divizată: între tineri şi bătrâni, între cei care muncesc în sectorul public și cei care lucrează în mediul privat, între cei care trăiesc în oraşe şi cei care trăiesc la sat, între cei care au rămas în ţară şi cei care au plecat în străinătate. Aceste dezechilibre dureroase nu mai pot fi mascate prin festivităţi, parade militare sau discursuri prăfuite.
Cu speranţa că vom putea contribui cât mai mult la reducerea acestor dezechilibre, lansăm astăzi un mesaj de solidaritate, cooperare şi toleranță. Ne dorim o ţară deschisă către lume, o țară a tuturor celor care s-au născut aici sau care au ales să trăiască aici; o țară căreia milioanele de români plecați peste granițe să-i poată spune din nou: acasă.
Foto: Samoilă Mârza