Solidaritate cu protestul Alianței Federațiilor Tehnice Feroviare și Federației Naționale „Drum de Fier” din data 11 aprilie 2019

Ne alăturăm, în solidaritate, Alianței Federațiilor Tehnice Feroviare și Federației Naționale „Drum de Fier” care au organizat astăzi un protest în fața Ministerului Transporturilor, prin care cer: adoptarea proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar în forma dorită de salariații feroviari; salarizare decentă la societățile feroviare; îmbunătățirea condițiilor de muncă; reorganizarea societăților feroviare într-un sistem…

Sănătatea – un bun social public, nu unul privat!

Autor: Sorin Gog Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății reprezintă o măsură ce va genera inegalități sociale și mai mari decât cele existente în privința accesului la sănătate. Modificarea legislativă a fost realizată ca urmare a dialogului dintre Ministerul Sănătății și Patronatul Furnizorilor de…

Democrația nu se salvează prin cenzură și represiune.

Am luat act cu stupoare de existența proiectului de lege propus de USR privind prevenirea instaurării regimului dictatorial comunist. Legea își propune sa limiteze libertatea de exprimare, asociere și de conștiință, fiind astfel profund iliberală și străină de valorile europene. Unul dintre inițiatori, Cristian Ghinea, susține că trebuie combătut „un curent nou-comunist, [construit] de oameni…