Progrramu Demos Pentru Europa 2019

Programul Demos pentru Europa

Europa solidară, Europa noastră   Summit-ul UE de la Sibiu organizat în ziua de 9 mai, Ziua Europei, a pus în discuție viitorul Uniunii. Soarta acesteia ne privește pe toți. Astfel, lansăm la rândul nostru o viziune de dezvoltare a unei Europe unite, democratice și solidare. Legislația electorală restrictivă (pe care o contestăm la Curtea…

Cultura independentă din România este în pericol!

Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), principalul finanțator public la nivel național al culturii din România, este din nou în vizorul schimbărilor arbitrare și incoerente făcute de actuala guvernare. În cei aproape 14 ani de activitate, instituția a finanțat sute de proiecte valoroase. De finanțările AFCN pot beneficia atât instituții culturale publice precum muzee, teatre, biblioteci…

Ziua Pământului – un semnal de alarmă

Activitățile umane sunt cauza principală a schimbărilor climatice și a încălzirii globale – este consensul la care a ajuns comunitatea științifică (https://go.nasa.gov/2UvULbs). Oamenii contribuie la degradarea mediului prin arderea combustibililor fosili, defrișări, eroziunea solului, vânat, pescuit, creșterea intensivă a animalelor, distrugerea habitatelor naturale, exploatarea irațională a resurselor, activități industriale și economice care nu respectă standardele…

Stop rasismului instituționalizat!

O decizie recentă a CEDO arată disfuncționalitățile sistemului de justiție românesc. În dosarul Lingurar contra României, decis în 16 aprilie, CEDO a condamnat rasismul instituțional al forțelor de ordine române, care fac uz de forță disproporționată împotriva romilor. () Abuzurile grave din acest caz au fost comise în 2011, în cadrul unor operațiuni ample de…

Contestăm la Curtea Constituțională legea electorală!

Solicitarea Partidului Democrației și Solidarității – Demos privind neconstituționalitatea pragului de 200.000 de semnături necesare pentru a participa la alegerile europarlamentare a fost admisă ieri, 16 aprilie, de Curtea de Apel București. Așa cum am subliniat în repetate rânduri, cele peste 12 000 de semnături de susținere pe care Demos le-a strâns într-un timp scurt,…