Am luat act cu stupoare de existența proiectului de lege propus de USR privind prevenirea instaurării regimului dictatorial comunist. Legea își propune sa limiteze libertatea de exprimare, asociere și de conștiință, fiind astfel profund iliberală și străină de valorile europene.
Unul dintre inițiatori, Cristian Ghinea, susține că trebuie combătut „un curent nou-comunist, [construit] de oameni care nu au cunoscut direct acele vremuri, care socializează pe internet, în universități și așa mai departe, și care au început să facă o propagandă explicită comunistă”.
Dincolo de faptul că, în România, comunismul chiar nu mai constituie un pericol, mai grav este că, în proiectul legislativ, pot fi considerate penale toate textele, declarațiile, gesturile sau simbolurile care transmit valori și viziuni politice de stânga. În viziunea inițiatorilor, noi, Demos, putem fi considerați comuniști, pasibili de a fi desființați și pedepsiți, chiar dacă proiectul nostru este unul al stângii democratice europene, anti-autoritare și progresiste.
Regretăm că populismul din discursul neo-conservator american, al cărui exponent este Donald Trump, este adoptat atât de evident în România.
Legea este de natură să aducă atingere drepturilor fundamentale. Deciziile CEDO și recomandările Comisiei de la Veneția apără dreptul de asociere. Pentru un partid care și-a asumat apărarea statului de drept, limitarea abuzivă a drepturilor și libertăților cetățenilor este impardonabilă și dovada unei îngrijorătoare lipse de coerență. Mai mult, proiectul e redundant, în condițiile în care există deja în vigoare Legea 217/2015 care condamnă discursurile, mesajele, simbolurile ce invocă regimuri dictatoriale și care instigă la ură, rasism, xenofobie.
Solicităm public USR să retragă proiectul de lege. Locul unui asemenea demers legislativ nu este în Europa diversității, toleranței și libertăților cetățenești. Dacă acest lucru nu se întâmplă, acest partid nu mai poate pretinde că este democratic și pro-european și îl vom trata de acum înainte ca atare.
USR si-a aratat adevarata conceptie despre democratie. Este un partid liberal si autoritar. Metoda lui este sa creeze frica fata de o situatie care nu mai exista din 1989. Nu indrazneste sa-si asume masurile economice pe care doreste sa le aplice daca s-ar afla la putere. Este trist si ingrijorator pentru ceea ce a mai ramas din Romania.
Bravo Demos !!! Curaj si sansa.