Am luat act cu stupoare de faptul că azi, în Senatul României, a fost adoptat proiectul de lege L87/2020, prin care sunt interzise “activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen”. Se pare că senatorii vor să-i împiedice pe tineri să învețe despre lumea în care trăiesc și să înțeleagă concepte precum violența de gen, stereotipurile de gen, discriminarea de gen.
Proiectul de lege inițiat de doi parlamentari ai PMP va avea drept consecință cenzurarea oricăror discuții despre gen în școli și universități. Din păcate influența fanatismului religios importat din Statele Unite și girat de Donald Trump, își face puternic simțită prezența. Vasile Cristian Lungu, unul din inițiatorii proiectului și autorul amendamentului ce formulează această interdicție, a fost singurul parlamentar român prezent la începutul anului la evenimentul american “Mic dejun cu rugăciune”, reper în organizarea conservatorismului religios în SUA și alte țări (sursă: https://tinyurl.com/y7n8ost9)
Proiectul de lege reprezintă un abuz la adresa drepturilor omului, un atentat la libertatea de exprimare și o încălcare nepermisă a principiului autonomiei universitare. Cenzurarea discuțiilor despre gen în spațiul universitar – unul dintre principalele foruri de discuție pe aceste teme – anulează de facto procesul educațional și de cercetare și reprezintă un instrument de amuțire a vocilor din societatea românească care susţin incluziunea. Atât parlamentarii care au inițiat proiectul, cât și cei 81 de senatori care au votat azi pentru acesta, vor ca România să se înscrie pe traiectoria regimurilor autoritar-conservatoare din Rusia, Turcia, Ungaria sau Polonia, alimentând public ura, ignoranța și discriminarea.
La nici două săptămâni după transformarea “educației sexuale” în “educație sanitară predată doar cu acordul părinților”, constatăm că agenda Coaliției pentru Familie și a fanaticilor religioși neoconservatori este continuată prin noi mijloace în Parlamentul României. Îi solicităm președintelui Klaus Iohannis să nu promulge acest proiect de lege și să-l trimită înapoi în parlament spre discutare.
Invităm toate vocile din societatea civilă și domeniul educației să ia poziție publică față de acest proiect. Egalitatea de gen și respectarea drepturilor femeilor și minorităților sexuale sunt valori democratice protejate în România prin Constituție și tratate internaționale. Nu trebuie să acceptăm acest derapaj antidemocratic!