Deși “Starea Naţiei” era una dintre cele mai urmărite și apreciate emisiuni ale postului, conducerea Televiziunii Române a decis scoaterea acesteia din grila de programe şi rezilierea contractului cu echipa ce o produce.
Acest lucru s-a întâmplat pentru că mesajele acestei emisiuni erau critice la adresa puterii. Ceea ce le făcea și mai periculoase era faptul că erau create cu umor. Suntem solidari cu echipa emisiunii și cu jurnaliștii postului public care încearcă în condiții dificile să informeze cetățenii. Scoaterea acestei emisiuni din grilă este încă un pas în anularea misiunii jurnalistice a TVR, care trebuie să lucreze în interesul public și nu al majorităților guvernamentale. Iar interesul public este servit doar de emisiuni de calitate, inclusiv de satiră și umor politic. Președintele Director General al TVR, Doina Gradea, a fost cât se poate de limpede: nu îi critici pe cei care îți dau bani. Iar banii, în opinia domniei sale, sunt acum la PSD. Evacuarea umorului politic din spațiul media public ne aduce aminte de cenzura totalitară, care l-a transformat în refugiu şi instrument de opoziție populară.
Democrația presupune critică, o critică a puterii și opoziției deopotrivă. Şi acest lucru l-a făcut constant emisiunea “Starea Naţiei”, într-o încercare de a-i face pe cei puternici mai responsabili şi mai apropiați de cei pe care îi reprezintă. Aceasta este marea contribuție a emisiunii, nu rating-urile (excelente, de altfel).
În vederea însănătoșirii dezbaterii democratice și a protejării eficace a dreptului de practică și exprimare jurnalistică, solicităm conducerii TVR reintroducerea emisiunii “Starea Nației” în program. Acest lucru ar contribui semnificativ la creșterea încrederii noastre în capacitatea postului public de a servi interesul public.
Puteţi să vă exprimaţi solidaritatea şi pe www.stareanaţiei.ro. Mulţumim!
Datele tale personale vor fi confidențiale și păstrate în siguranță. Poți solicita în orice moment să-ți fie șterse datele din baza de date.