Îngrijirea domestică în regim intesiv

“Dacă nu vorbiți, nu vă poate ajuta nimeni, niciunde.” Îngrijirea domestică în regim intensiv din Austria.

În Austria, aproape jumătate din îngrjitorii și îngrjitoarele de persoane în regim 24/7 provin din România (este vorba de 27.000 de cetăţeni români, conform unor date din 2014¹). Unele studii preconizează că, în viitorul apropiat, numărul acestora va crește exponențial². Deși vorbim despre un grup semnificativ de persoane care lucrează într-o branșă în care au loc numeroase abuzuri, subiectul nu pare să fie îngrijorător pentru autorități.

Doamna Loredana este prima dintre “PflegerInnen” (denumirea germană pentru “îngrijitori și îngrijitoare domestice”) care a acceptat să ne ofere un interviu despre condițiile de muncă ale îngrijirii domestice din Austria. Și-a propus să facă publice abuzurile din branșă dincolo de grupurile de Facebook pe care se solidarizează în prezent îngrijitoarele.

Despre Loredana

Lucrez de 8 ani de zile în Austria ca îngrijitor de persoane vârstnice. Să zic așa, am avut cazuri fel de fel, și mai grave, și mai ușoare, adică o experiență destul de vastă, având în vedere că pacienții au nevoie [de mai multe tipuri] de îngrijire… Am lucrat în Italia într-un spital, în Cinisello Balsamo, ca infirmieră și când a fost prin Italia o perioada mai grea, [respectiv] schimbarea guvernului, am hotărât să schimb peisajul pentru că situația devenise grea. Chiar grea… Schimbarea guvernului a adus inflație și pierderea locurilor de muncă și… nu mai era de stat. Nu mai era nimic. Fapt pentru care am venit în Austria și am continuat aceeași muncă de infirmier, doar că în sector privat, ca persoană fizică autorizată – în traducere, în limba germană, cu Gewerbe.

Despre firmele intermediare

Firma intermediară pe care am găsit-o mi-a găsit un loc de muncă și mi-a spus de la început: “Noi avem un comision de 100 euro pe lună, pe turnusul³ lucrat”. Am acceptat, pentru că e ok [să existe] un comision – nu acerb, dar așa [rezonabil]; cineva îți găsește un loc de muncă, ai plătit un comision, cred că e ok. Ideea e că mai apoi firma de intermediere mi-a oprit mai mult decât 100 euro, aproape 500 [euro], din salariul meu, care mi se cuvenea. A încasat de la familie banii extra care veneau pentru asigurările medicale și drumuri, bani pe care eu nu i-am primit.

Noi, ca persoane fizice autorizate (cum suntem înregistrați în Austria), nu suntem angajații firmelor de intermediere, ci dânșii lucrează pentru noi, fiind plătiți de noi să ne găsească un loc de muncă – lucru pe care ei nu prea îl înțeleg. Ei au impresia că este tocmai invers, că noi am fi niște angajați ai lor, sau mult mai rău, niște sclavi. Ne prezintă ca pe niște sclavi în afara țării, ne prezintă ca pe niște supuși total, și de acolo apar problemele. Deci își iau atribuții care nu sunt legale și nu le aparțin.

Sunt reclamații aici, la inspectoratul teritorial de muncă; [dar] nu există un răspuns. Sunt sute [de reclamaţii] depuse. Nu există un răspuns. Și atunci când femeile nu primesc un răspuns de la instituții, de la autorități, nu mai au curajul să meargă mai departe. Pentru că sunt amenințate, sunt hăituite, ca să spunem așa, de mafia asta modernă. Sunt multe [femei aflate în asemenea situaţii]. Sunt femei care ajung la locurile de muncă fiind prezentate de dinainte ca sclave, ca supuse; sunt femei care stau închise într-o cameră, iarna nu au căldură pentru că se face economie, căldură este doar în camera unde doarme familia, adică beneficiarul serviciului. Prestatorul este prezentat ca o slugă, ca un… da, ăsta este cuvântul: sclav, supus, ceva de genul ăsta. Nu are dreptul la nimic. Tocmai zilele trecute se plângea o doamnă că nu are ce mânca. Deci nu primește mâncare de la familie, acolo unde de fapt în contract scrie clar la plecarea din țară: se oferă cazare și mâncare. Nu ca un favor, asta este ceva normal, pentru că nu are nimeni impresia că vine cineva din România să își plătească de acasă un hotel și în fiecare zi meniul zilei, nu? Asta este clar de la început că beneficiezi de o cazare, mâncare – totuși, niște condiții decente. Acum mai depinde şi de noroc, și de caracterul omului. Multe dintre doamne acceptă [abuzurile] pentru că au datorii la bănci, au pierdut locul de muncă în România, sau au rămas cu niște rate pe care trebuie să le plătească și fac sacrificii enorme.

Problemele sunt peste tot. Ideea e că depinde și de noi foarte mult dacă vrem să schimbăm ceva în branșa asta, dacă vrem să ne ajutăm, să începem să strigăm după ajutor. Orice mână întinsă e o speranță pentru noi. Situațiile sunt rele peste tot. Sunt sute de femei care se duc pe grupuri și spun: „Știți, am fost, am lucrat și n-am primit niciun ban, am plecat acasă fără niciun ban”. Sunt cazuri în care femeile au strigat după ajutor pe grupurile de Facebook [pentru că] au fost scoase în stradă noaptea, la orele 1, 2, 3. Noi toți ne-am mobilizat și am căutat o firmă de transport care ar putea să ia colega din stradă și să o aducă în siguranța acasă.

Despre transport

[Firmele intermediare] obligă femeile să meargă cu transporturile lor pentru că au găsit metoda să facă banul să circule în sensul acelor de ceasornic, adică tot acolo la ei să ajungă. Dar nu este legal: eu, fiind o persoană fizică autorizată, am dreptul să aleg cu cine să circul, am dreptul să aleg cu cine să lucrez ca intermediar, am dreptul să aleg unde merg și unde nu merg. Adică să refuz un post sau să îl accept – lucru pe care ei [firmele intermediare] nu îl mai acceptă. Și setea asta de bani i-a făcut să amenințe femeile, să fie femeile bătute pe microbuze, există postări publice, există femei care sunt bătute, amenințate și nimeni nu face nimica. Femeile nu vorbesc pentru că le este frică. Aceste persoane sunt toate un grup infracțional, să zic așa, pentru că se ocupă numai de falsuri, intimidări, amenințări și tot așa mai departe. Și exemplele pot să curgă cu sutele…

Fetele nu vorbesc, sunt speriate, sunt amenințate de șoferii de pe microbuze, au fost lăsate prin Peco prin Austria – Viena, Tirol, peste tot. Sunt cazuri clare unde pe grupurile noastre de Facebook apare câte o fată și strigă după ajutor: “Am fost lăsată în Peco lângă Viena, am fost lăsată în stradă, nu știu exact unde mă aflu…” pentru că nu au fost de acord să dea șoferilor banii pe care aceştia i-au pretins ilegal de la ele. Adică, tocmai șoferul vine să facă treaba murdară pentru firma de intermediere, care nu își permite, având un contract cu doamnele pe care le duce la serviciu, nu își permite să ceară mai mult. Și atunci apelează la șoferi, aceștia fiind un fel de recuperatori.

Doamnele care sunt la început de drum și nu cunosc limba germană cad în capcana asta foarte ușor. Pentru că anunțul vine deja formatat: salariul este 1400 [euro], transportul este asigurat, deci deja ești obligat într-un fel să beneficiezi de transportul lor. Transport care include: un șofer, care merge poate până în Tirol, 2000 km, este obosit, este de multe ori recalcitrant, pentru că omul obosit devine și nervos, fumează în mașină, când cobori din microbuz miroși că și când ai lucra la bar. Sunt niște aspecte pe care chiar nu le mai putem tolera. Adică eu dacă plătesc un transport, eu aș vrea să mă ducă în siguranță.

Accidentele sunt tot mai frecvente. Nimeni, nimeni nu face nimic. Șoferului, dacă îi atragi atenția, ești bătută în microbuz, ești amenințată că te lasă în primul Peco. Adică, totuși… e deranjant. Pentru că noi plătim niște servicii. Noi plătim niște servicii și cerem un minim de decentă. Care nu există. Sunt și firme de transport care sunt ok, care au câte 2 șoferi, cu care se poate discuta omenește, se pot înțelege oamenii (adică doamnele cu transportatorii cu care lucrează), însă și aceștia au devenit, majoritatea, grup infracțional. Pentru bani. Deci pentru bani sunt capabili de orice. Unele doamne, săracele, necunoscând sau neavând la dispoziție internet – pentru că sunt doamne de peste 40 de ani care nu stăpânesc foarte bine tehnica modernă… Și intră în posesia unui număr de telefon… care deja este o capcană, ați înțeles? Nu se pot informa despre locul unde merg să lucreze, nu se pot informa despre firma intermediară, cine se ascunde în spatele firmei intermediare, cine este transportatorul…  Ideea [acestor firme] este să [le] vină un ban. Atât. Totul în favoarea lor. Și atunci: dacă refuzi un transport al lor, nu mai primești locul de muncă. Pentru asta, majoritatea [doamnelor] acceptă.

Despre viitor

Sunt multe probleme, dar… amenințate fiind, colegele nu vorbesc, nu au curaj. Eu cred că ar trebui, totuşi, să strigăm după ajutor. Aș vrea să le îndemn pe colege să prindă curaj, aș vrea să vorbească toate despre problemele lor, pentru că măcar spunând, strigând după ajutor, poate aude cineva. În schimb tăcând și rămânând supuse intermediarilor, care nu au niciun drept legal să ne oblige să folosim transportul lor, să mergem unde vor ei… deci astea sunt toate lucruri ilegale, ilegale – și spun tare: ilegale.

Aș vrea să îi rog pe colegii mei, pe toți, și doamnele, și domnii: cei care ați fost agresați pe microbuze, cei care aveți contracte făcute doar așa, de ochii lumii, și cu clauze de v-ați speriat și voi: strigați fraților, că altfel nu există să vă ajute cineva! Dacă nu vorbiți, nu vă poate ajuta nimeni, niciunde. Mai mult ce să spun!?

Acest interviu a fost editat pentru cursivitate și claritate.

Dacă doriți să ne acordați un interviu, sau aveți întrebări sau sugestii, ne puteți contacta la: viena@platforma-demos.ro

Informații recente despre firmele intermediare în spațiul austriac.