În fiecare an, în București și în întreaga Românie, au loc evacuări. De foarte multe ori, ele au loc iarna. Ieri, în pragul iernii, 45 de persoane au fost evacuate dintr-un imobil de la Podul Hașdeu.
Aceste evacuări, ale celor mai vulnerabili dintre noi, ne arată cum se poziționează Primăria Municipiului București (dar și primăriile de sector) față de cei care au nevoie cel mai mult de protecția statului. Pe lângă lipsa unei infrastructuri publice care să servească un număr cât mai mare de persoane, precum și a serviciilor sociale, autoritățile române și PMB în mod special aleg să vulnerabilizeze și mai mult aceste grupuri sociale.
Lipsa de viziune și solidaritate se regăsește în refuzul autorităților de a construi un București și o Românie sociale, deschise tuturor categoriilor sociale. Ce nu înțelege administrația Firea, ce nu înțelege PSD în general, este că marginalizarea acestor oameni are efecte cu termen lung, afectând bătrâni, femei, copii, persoane cu dizabilități și alte categorii vulnerabile. Mesajul pe care îl trimite PMB acestora, ca și celelalte primării din țară atunci când evacuările au loc în orașele lor, este că autoritățile nu le apără drepturile, că fiecare este pe cont propriu și că nu pot conta pe niciun sprijin din partea statului român.
În mod sistematic, grija pentru cetățeni a fost ultima pe agenda primarilor generali sau de sector, fapt vizibil și în această perioadă de conflict intern în PSD. Luptele de partid și proiectele nesustenabile cu care se ocupă și în prezent administrația locală bucureșteană consumă resursele în loc de a rezolva adevăratele probleme ale orașului.
Protecția socială este un drept, iar asigurarea unei locuințe ar trebui să intre în drepturile fundamentale pentru toți. Aceste evacuări, în condițiile în care în București există un număr extrem de mic de locuințe sociale disponibile, sunt inadmisibile.
Solidaritate cu cei evacuați astăzi din Podul Hașdeu și cu cei care au fost evacuați în ultimii ani din întreaga țară, precum și cu toți cei care trăiesc fără adăpost astăzi în România! Refuzăm să îi lăsăm în urmă și cerem măsuri imediate pentru îmbunătățirea situației lor!
Foto: Zamfi Irina