La sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, să ne aducem aminte de contribuția social-democraților transilvăneni la înfăptuirea acestui act istoric.
Jumătate din cei 12 membri ai Consiliului Național Român Central, înființat în toamna anului 1918, au făcut parte din Secția Română a Partidului Social-Democrat Ungar: Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Baziliu Surdu, Iosif Renoiu, Enea Grapini și Tiron Albani. La negocierile pentru elaborarea textului „Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia”, aceștia au susținut introducerea unor principii progresiste ca bază pentru viitoarea Constituție și noua organizare statală: reforma agrară radicală, votul universal pentru femei și bărbați și drepturi extinse pentru lucrătorii industriali, după modelul occidental (vezi legislația muncii, asigurări sociale, dreptul la asociere în bresle și sindicate ș.a.m.d.).
Rezoluția a fost citită în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Din prezidiul acesteia a făcut parte și liderul social-democrat ardelean Ion Flueraș, în calitate de vicepreședinte. Menționăm că la această grandioasă manifestare, social-democrații au trimis 180 de delegați – care îi reprezentau pe cei 70.000 de muncitori organizați din Transilvania – dintr-un total de 1228 de delegați aleși în circumscripțiile electorale județene, reprezentanți ai organizațiilor politice, economice, culturale, religioase, militare și sportive românești.
În discursul susținut în fața celor 100.000 de oameni adunați la Alba Iulia, liderul social-democrat Iosif Jumanca afirma:
„(…) Astăzi e vorba de libertate, de posibilitatea în viitor a culturii românești și astăzi venim și noi aici adevărații reprezentanți ai muncitorimii românești din Ungaria, Transilvania și Banat, venim să declarăm în fața preacinstitei adunări și în fața întregei lumi că vrem unirea tuturor Românilor. Noi vrem și suntem gata a lupta cu toate mijloacele pentru înfăptuirea și apărarea unirii…Dar solidaritatea aceasta n-o înțelegem în așa fel ca să fim și pe mai departe sateliții unui partid, nu voim să fim și pe mai departe o clasă fără importanță care n-are la dispoziție nici mijloacele de afirmare și desvoltare, de aceea când aderăm la unirea tuturor Românilor, voim totodată și posibilitatea de desvoltare a muncitorimei române, voim să deschidem porțile largi, în această Țară Românească nouă să se desvolte și progreseze și poporul muncitor, așa cum au progresat și popoarele muncitoare din Apus (…)”.
Ziua de 1 decembrie 1918 reprezintă și momentul în care Secția Română a PSDU s-a mutat de la Budapesta la Sibiu, transformându-se în Partidul Social-Democrat din Transilvania. A doua zi (2 decembrie 1918), Ion Flueraș și Iosif Jumanca aveau să fie aleși de către Marele Sfat al Țării în funcțiile de membri ai Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Primul a deținut șefia Resortului Social și Igienă, iar al doilea portofoliul Resortului Industrie.
Salutăm eforturile tuturor social-democraților români de a câştiga drepturi politice, sociale şi economice pentru toți locuitorii României şi le onorăm memoria prin continuarea luptei pentru valorile şi idealurile lor.