Camera Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege care va bloca activitatea multor organizații non-guvernamentale din România. Proiectul de lege deturnează prevederile unei directive europene care urmărește să combată spălarea banilor şi finanțarea terorismului, introducând o obligație suplimentară în sarcina organizațiilor non-guvernamentale de a colecta şi raporta de câteva ori pe an identitatea beneficiarilor lor.
Introducerea asociațiilor şi fundațiilor, care nu au scop lucrativ, între entitățile vizate de lege se bazează pe o interpretare tendenţioasă şi vădit eronată a directivei în cauză. Obligația de raportare ar fi deosebit de împovărătoare pentru organizațiile non-guvernamentale care furnizează servicii sociale şi care au sute sau mii de beneficiari, iar încălcarea obligației de raportare ar atrage după sine sancțiunea draconică a dizolvării.
Mai multe organizații non-guvernamentale au declarat că, în cazul în care proiectul de lege va fi adoptat, vor fi nevoite să-şi închidă porțile sau să-şi reducă drastic activitățile, cu efecte catastrofale pentru segmentele cele mai vulnerabile ale societății, deja abandonate în mare măsură de către stat.
Ideea că o organizație care ajută persoanele fără adăpost sau victimele violenței domestice este suspectă de activități de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului este absurdă. Organizațiile non-guvernamentale au deja obligația de a face disponibile publicului informații despre activitatea lor.
Faptul că acest proiect de lege a fost adoptat astăzi despotic, prin forțarea procedurii de funcționare a Camerei Deputaților, ne arată că acesta reprezintă de fapt o tentativă de a controla activitatea unor segmente ale societății civile care incomodează coaliția de guvernare, fără a fi luate în seamă externalitățile ei negative.
Suntem solidari cu organizațiile societății civile care au protestat împotriva adoptării legii în forma sa actuală şi solicităm parlamentarilor să-şi exercite prerogativa contestării prevederilor abuzive la Curtea Constituțională.








