Sâmbătă 12 mai am vizitat Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor – Omenia, un loc cu oameni extraordinari, în cea mai mare parte vârstnici ei înșiși, care au construit prin mult efort un centru de sprijin pentru vârstnici din București și zonele limitrofe, mulți aflați la limita subzistenței.
Săptămânal mii de vârstnici le trec pragul pentru a obține împrumuturi mici, acces la servicii medicale, alimente gratuite sau la prețuri foarte mici, servicii precum tuns sau croitorie la prețuri mai mult decât rezonabile. Casa funcționează datorită cotizațiilor celor peste 50.000 de membri, prin activitatea economică de servicii financiare și, într-o măsură foarte mică, prin accesarea de fonduri din proiecte. Pentru membri lor sunt o rază de speranță și un punct de sprijin.
Vă rugăm la rândul nostru să sprijiniți aceste Case de Ajutor Reciproc, din București și din restul țării, pentru continuarea unei tradiții de peste 100 de ani în care au fost alături de membrii lor, în mare parte săraci . Puteți să vă înscrieți ca membru, iar pentru Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din care fac parte numeroși vârstnici săraci să faceți donații, să vă implicați în acțiuni de voluntariat sau să-i promovați printre prietenii voștri. În lipsa programelor guvernamentale de sprijin pentru aceștia, Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor rămân o modalitate demnă, eficienta și solidară de întrajutorare.
Le mulțumim celor de la CARP Omenia pentru deschidere și le promitem că vom ajuta cum putem această formă de organizare și munca minunată pe care o depun în sprijinul concetățenilor noștri în vârstă.