În România, peste 2 milioane de persoane nu beneficiază de asigurare socială de sănătate, iar 500.000 de persoane care au nevoie de un medic specialist, nu își permit să-l consulte sau nu au acces din cauza distanțelor prea mari, a listelor de așteptare prea lungi sau a lipsei mijloacelor de transport.
Cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor sunt cele mai scăzute din Uniunea Europeană. În schimb, statul subvenționează direct sau indirect sectorul privat, care face profituri record prin căpușare, înrăutățind situația deja gravă a subfinanțării cronice a sistemului public.
Ne așteaptă vremuri și mai rele.
Dreapta neoliberală reprezentată de Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvați România – USR și Alianța USR PLUS vrea privatizarea sănătății publice, știind bine că doar cei și cele care își permit să plătească vor avea acces la servicii de sănătate. Pentru partidele de dreapta, sănătatea este o sursă de profit pentru cei puțini și privilegiați – firmele de asigurări, spitalele private și investitorii – și un lux pentru cei mai mulți.
Ne opunem ferm oricărei măsuri care va duce la privatizarea sănătății publice.
Demos susține:
✊ 8% din PIB pentru sănătate gratuită și universal accesibilă!
✊ Acces la un punct medical la o distanță de cel mult 30 km față de domiciliu pentru toți locuitorii României, de la sate sau de la orașe.
✊ Construcția de policlinici și ambulatorii pentru a degreva spitalele, a reduce timpul de așteptare la unitățile de urgență și a asigura tuturor acces la servicii medicale de bază.
✊ Asigurări de sănătate pentru cele 2 milioane de persoane care nu beneficiază de ele.
✊ Programe universale și gratuite de sănătate maternă și infantilă; o strategie națională pentru prevenirea cancerului la sân și cancerului de col uterin; acces gratuit la contracepție și cabinete de planificare familială.
✊ Extinderea medicinei de familie și mărirea substanțială a numărului personalului medical.
✊ Finanțarea programelor de sănătate destinate grupurilor vulnerabile – copii și tineri, bătrâni, persoane cu venituri mici.
✊ Programe de sănătate mintală și promovarea măsurilor active de identificare și asistență pentru persoanele ce suferă de depresie și alte afecțiuni de acest tip.
✊ Extinderea furnizării de servicii publice și gratuite de stomatologie, în special grupurilor vulnerabile
Vrei să te implici în Demos?
Vino alături de noi:
[Descriere imagine: o fișă medicală pe care se se află un pix și un stetoscop. Logo Demos și text: Sănătatea este un drept, NU o afacere!]